Parohia Sfinții Apostoli Petru și Pavel - Herăstrău

Dicţionar ortodox: Triodul

(din gr. Triódion, din treis odi “trei ode”)

1. Perioada de 10 săptămâni dinaintea Paştelui. Începe în Duminica a 33-a după Rusalii, a Vameşului şi a fariseului (mai exact spus, sâmbătă, la vecernia pentru duminică) şi se termină cu vecernia din Sâmbăta Mare (ajunul Paştelui). Depinzând de data Paştilor, Triodul face parte din ciclul mobil al anului bisericesc.

Perioada Triodului poate fi împărţită în două mari subperioade: primele trei săptămâni, de pregătire a credincioşilor pentru Postul Mare, şi ultimele şapte săptămâni, ale Postului Naşterii Domnului (Păresimile).

Numele de Triod se datoreşte faptului că în intervalul respectiv, la utrenia zilelor de rând, strana cântă doar trei ode (spre deosebire de canonul imnografic al celorlalte perioade ale anului bisericesc, Penticostarul şi Octoihul, care cuprinde canonul complet, de nouă cântări).

Triodul reflectă slujirea arhierească (de mare preot) a Mântuitorului, materializată în jertfa Sa (Patimile şi moartea pe cruce). Este, cu deosebire în Săptămâna Mare (ultima din Post), o vreme a întristării şi a pocăinţei, reflectate în cântările tânguioase şi în culoarea închisă a veşmintelor preoţeşti, a acoperămintelor (pentru Sfânta Masă, proscomidiar, tetrapod şi analog) şi a dverei (perdeaua de deasupra uşilor împărăteşti) de la slujbele de peste săptămână. Duminica şi în sărbători, însă, chiar şi în perioada Triodului culorile veşmintelor şi acoperămintelor sunt luminoase.

Succesiunea duminicilor şi sărbătorilor din Triod are un vădit caracter pedagogic (învăţătoresc). Astfel:

Prima săptămână din Triod are în cap Duminica vameşului şi a fariseului, a cărei pericopă evanghelică învaţă despre smerenie, virtutea creştină fără de care nu este cu putinţă urcuşul duhovnicesc al Postului Mare. Spre întărirea trupului ca să poată face faţă asprimii şi lungimii Postului, miercurea şi vinerea acestei prime săptămâni a Triodului sunt zile de harţi (se poate mânca de dulce).

A doua săptămână pregătitoare a Postului este deschisă de Duminica Fiului risipitor, a cărei parabolă ne îndeamnă să nu deznădăjduim, căci iertarea păcatelor este posibilă prin pocăinţă. În ultima zi a acestei a doua săptămâni, Biserica a rânduit Sâmbăta morţilor (Moşii de iarnă), când se face pomenirea generală a celor trecuţi din viaţă, dar cu deosebire a celor care, din diferite motive, nu au de cine să fie pomeniţi sau care au murit în accidente.

Duminica Înfricoşătoarei judecăţi avertizează că nesfârşita iubire a lui Dumnezeu pentru oameni este dublată de dreptatea Lui şi că ultima lucrare a Fiului spre mântuirea noastră va fi judecata finală. Această duminică, a lăsatului sec de carne, deschide a treia săptămână a Triodului şi ultima pregătitoare a Postului Mare, numită şi „săptămâna brânzei“, în care se pot mânca, inclusiv miercuri şi vineri (zile de harţi), lactate, ouă şi peşte, îmblânzind astfel trecerea spre asprimea Postului. „Săptămâna albă“, cum i se mai spune, închipuieşte şederea protopărinţilor noştri, înainte de cădere, în rai, unde nu mâncau carne. În sâmbăta din săptămâna brânzei sunt pomeniţi creştinii care au trăit în cuvioşie (monahi şi monahii), al căror exemplu încurajează la lupta trupească şi duhovnicească a postului. De miercuri din săptămâna brânzei începe să se rostească rugăciunea Sfântului Efrem Sirul („Doamne şi stăpînul vieţii mele…”), specifică Postului Mare (rostirea ei nu se va face sâmbăta şi duminica şi va înceta în miercurea din Săptămâna Patimilor).

Duminica lăsatului sec de brânză, a patra a Triodului, străjuieşte la hotarul Postului: deschide prima săptămână a Postului, dar nu este din Post. Este Duminica izgonirii lui Adam din rai, rânduită anume în succesiunea Triodului pentru a ne încredinţa că prin curăţenie trupească şi sufletească, prin ascultare, credinţă, post, rugăciune şi milostenie putem recâştiga raiul, ale cărui porţi Mântuitorul, prin jertfa Sa, le-a redeschis pentru noi, reaşezându-ne în împărăţia harului. Depinde doar de noi ca, prin postire sau nepostire, să intrăm sau nu în desăvârşirea veşniciei. Duminica aceasta mai este numită şi „a iertării”, pentru că după vecernie ar trebui să ne cerem iertare celor pe care i-am supărat sau cu care ne-am certat, ca să nu intrăm în post lipsiţi de arma iubirii.

Duminica Ortodoxiei, a cincea a Triodului şi prima duminică din Post, a fost instituită în anul 843, pentru a aminti marea victorie împotriva iconoclasmului şi restabilirea cultului icoanelor, care nu sunt altceva decât reprezentări sensibile ale dumnezeirii. Prin icoană, cerul se uneşte cu pământul. Fiul însuşi, întrupat, este icoana Tatălui (Coloseni 1, 15). În această duminică şi în următoarele patru din Post, ca şi în Joia şi în Sâmbăta din Săptămâna Patimilor, se săvârşeşte Liturghia Sf. Vasile cel Mare.

Duminica a şasea a Triodului şi a doua din Post este închinată Sf. Grigore Palama, arhiepiscopul Tesalonicului (sec. XIV), a cărui învăţătură despre Har poate fi socotită o a doua mare biruinţă a Ortodoxiei. Duminica aceasta reaminteşte că, prin lucrarea harului şi prin străduinţele sale, credinciosul poate spori duhovniceşte, primind tainica lumină taborică.

Duminica Sfintei Cruci este a şaptea din Triod şi a treia din post. Alături de harul pomenit în duminica precedentă, crucea ne este de mare ajutor în lupta cu vrăjmaşul. Amintindu-ne patimile Mântuitorului pe cruce, ne simţim îmbărbătaţi în lupta cu suferinţa şi cu ispitele.

Duminica a opta din Triod şi a patra din post este închinată Sfântului Ioan Scărarul, autor al cărţii Scara virtuţilor, exemplu de urcuş duhovnicesc prin lucrarea harului şi prin nevoinţă. În joia acestei a cincea săptămâni a Postului se cântă Canonul de pocăinţă al lui Andrei Criteanul: „Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă“, iar sâmbăta se cântă Acatistul Maicii Domnului.

Duminica a noua a Triodului şi a cincea din Marele Post face pomenirea Sfintei Maria Egipteanca, şi ea, ca şi Sfântul Ioan Scărarul, un model de ascetism, de străduinţă şi de pocăinţă. Săptămâna pe care o deschide această duminică este numită şi „a Floriilor“, pentru că face înainteprăznuirea intrării Domnului în Ierusalim. Sâmbătă, ca o vestire a Învierii mântuitoare a Domnului, dar şi a învierii de obşte pentru judecata de apoi, se face pomenirea Dreptului Lazăr, cel pentru care Iisus a vărsat lacrimi şi s-a rugat şi pe care l-a sculat din morţi.

Duminica Intrării în Ierusalim a Domnului, sau a Floriilor, a zecea din Triod, este o linie despărţitoare: s-a terminat postul prepascal al celor patruzeci de zile (Patruzecimea sau Păresimile), care a făcut pregătirea credincioşilor pentru Patimile Mântuitorului, şi începe postul pascal, calea spre Înviere prin Săptămâna Patimilor. În Duminica Floriilor se revine la Liturghia Sf. Ioan Hrisostom. Zilele de luni, miercuri şi vineri ale Săptămânii Patimilor sunt, în semn de pocăinţă, aliturgice (se săvârşeşte Liturghia darurilor înainte sfinţite), iar în Joia Mare şi în Sâmbăta Mare se săvârşeşte Liturghia Sf. Vasile. Fiecare dintre cele şase zile ale Săptămânii Mari reînvie, la denie (slujba utreniei săvârşită în seara din ajun), câte un episod din ultimele luni de viaţă pământească ale lui Iisus. Astfel: Luni este invocat smochinul neroditor, care s-a uscat prin blestemul Domnului; Marţi sunt pomenite cele zece fecioare din pilda Domnului, rostită, cum spune sinaxarul zilei, „spre a ne învăţa să fim cu toţii gata înainte de sfârşitul vieţii“; Miercuri este pomenită femeia păcătoasă care a uns cu mir pe Domnul; Joi sunt prăznuite patru lucruri: spălarea picioarelor, care ne aduce aminte că nu trebuie să umblăm după mărire, ci să fim smeriţi, Cina cea de taină, care a instituit Sfintele Taine, rugăciunea cea mai presus de fire şi vânzarea Domnului pe treizeci de arginţi; Vineri se prăznuiesc sfintele şi mântuitoarele patimi ale Domnului, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi, şi mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul răstignit alături de Iisus; Vineri este ziua răstignirii; Sâmbătă este ziua îngropării trupeşti a Mântuitorului şi a pogorârii Lui în iad.

În timpul Triodului pot intra următoarele sărbători mineale mai importante: Sfinţii Trei Ierarhi (30 ianuarie), Întâmpinarea Domnului (2 februarie), Sf. Mucenic Haralambie (10 februarie), Întâia şi a doua aflare a Cinstitului Cap al Sf. Ioan Botezătorul (24 februarie), Sfinţii 40 de Mucenici (9 martie), Bunavestire (25 martie), Sf. Ierarh Calinic de la Cernica (11 aprilie), Sf. Gheorghe (23 aprilie). Felul cum este combinat Mineiul cu Triodul pentru a cânta slujba în zilele acestea de sărbătoare este arătat de Tipicul lui Marcu.

 

2. Cartea de cult care cuprinde rânduiala slujbei din perioada Triodului, când este folosită, duminicile şi în sărbători, alături de Octoih. În perioada Triodului, Mineiul este folosit numai atunci când sfântul de duminică este apărătorul bisericii sau dacă este un sfânt cu polieleu. Pe lângă îndrumări tipiconale, cartea Triodului cuprinde, la sfârşit, viaţa Sfintei Maria Egipteanca, scrisă în sec. al V-lea de Sofronie, patriarhul Constantinopolului, şi Tipicul lui Marcu.

Primul Triod a apărut la Ierusalim, la începutul sec. al VIII-lea, şi îi avea printre autori pe Andrei Criteanul, Ioan Damaschinul ş.a. Cartea cuprindea atât cântările dinainte de Paşti, cât şi pe cele de după Paşti (cuprindea aşadar şi ceea ce astăzi numim Penticostar), iar canoanele imnografice nu se limitau la trei ode. Bazele Triodului în forma pe care o cunoaştem astăzi au fost puse în sec. al IX-lea la mănăstirea constantinopolitană Studion. Imnograful Cosma a compus cântările pentru Săptămâna Patimilor, iar sfinţii Teodor şi Iosif Studitul pentru celelalte săptămâni ale Postului Mare.

 

Alexandru Ciolan

Înapoi la listă