Parohia Sfinții Apostoli Petru și Pavel - Herăstrău

   Parohia Herăstrău este situată în partea de nord a sectorului 1 al oraşului  Bucureşti.

   Prima formă administrativă a cartierului Herăstrău a fost de sat dependent de comuna Băneasa, situată la nord-vest, pe şoseaua Bucureşti-Ploieşti.

   Începând cu anul 1929, odată cu reforma administrativă şi noua arondare, satul Herăstrău, datorită poziţiei sale şi compoziţiei sociale, a fost anexat oraşului Bucureşti în cadrul sectorului 1 galben. În mijlocul acestui cartier se afla situată biserica parohială Herăstrău, cu hramurile: Sf. Apostoli Petru şi Pavel, Sf. Împăraţi Constantin şi Elena şi Sf. Dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana.

   Biserica a fost ridicată în anii 1886-1887 din iniţiativa populaţiei locale şi cu ajutorul substanţial al unor familii de negustori din cartierul Filantropia, aceştia fiind: Ion Apostol, Pavel Leonte, Constantin Tibisoiu şi Constantin Gavrilescu, cărora li s-au alăturat preotul Ioan Lăcureanu şi alţi donatori rămaşi necunoscuţi. Biserica, suplă şi armonios construită, are zidurile din cărămidă groase de circa o jumătate de metru şi este în formă de treflă.

   Prima pictură este opera pictorului Anton Serafim, în tehnica ulei. În decursul timpului a fost restaurată parţial de către pictorul Nicolae Coloniţiu.

   O altă restaurare s-a făcut de către zugravul Andrei Vlăduţ.

   Primul slujitor al acestei biserici a fost preotul Muşetescu, care a slujit pentru o perioadă scurtă, de câteva luni, fiind urmat de preotul Ioan Nucşoreanu, care a slujit până în anul 1938, fiind urmat de preoţii Gheorghe Popescu, Ion Berbeceanu, Alexandru Buşila, Fănică Mazăre, Anatolie Roşca şi Ilie Anca.

   Toţi aceşti slujitori s-au nevoit în a fi buni păstori şi gospodari pentru enoriaşi  şi  parohie.

   În anul 2003, în timpul slujirii ca paroh a preotului Ioan Paraschivescu şi preot slujitor Mihail Neaţu, s-au executat lucrări de reparaţii generale ale bisericii precum şi de restaurare a picturii.

   În toamna-iarna anului 2013 a fost refăcut învelişul de tablă şi s-au făcut reparaţii la structura de susţinere a turlelor.